romana
Tagged as: R
română, limba ~-, limba vorbită de poporul român; limba de stat a Republicii Socialiste România. Face parte din familia limbilor romanice, fiind continuatoarea latinei vorbite în provincia romană Dacia şi în regiunile romanizate de pe malul drept al Dunării. Transformarea latinei orientale în l.r. a avut loc prin sec. VII –VIII. Structura gramaticală, sistemul fonetic şi cea mai mare parte a vocabularului de bază sînt, în l.r., de origine latină, ca şi în celelalte limbi romanice. Datorită condiţiilor istorice de dezvoltare, l.r. a suferit numeroase influenţe, care nu i-au atins esenţa latină, limitîndu-se mai ales la vocabular şi la formarea cuvintelor. Din limbile populaţiei autohtone tracoilire, l.r. nu a păstrat decît cîteva zeci de cuvinte. Dintre influenţele externe, cea mai veche şi de mai lungă durată este cea slavă, căreia i se datoresc şi cuvinte din vocabularul ei de bază. După o fază de dezvoltare unitară, l.r. (numită româna comună) s-a scindat, între sec. X şi XII, în patru dialecte: dacoromân, vorbit în nordul Dunării şi Dobrogea, aromân, vorbit în unele locuri din Grecia, Iugoslavia, Albania şi Bulgaria, megleno-român, vorbit în unele locuri din sud-ves-tul Bulgariei şi nord-estul Greciei, şi istroromân, vorbit în opt localităţi din Istria (Iugoslavia). Dialectul dacoromân este singurul care a devenit limbă naţională si literară; în vorbirea curentă, el este identificat cu l.r. în dialectul dacoromân au lăsat urme în vocabular influenţele slavă, maghiară, turcă, medio- şi neogreacă; în ultimele două secole, influenţa puternică Iatino-romanică, mai ales cea franceză, a întărit caracterul romanic al l.r. Primele texte scrise în l.r. (traducerile rotacizante maramureşene de cărţi religioase) datează de la sfîrşitul sec. al XV-lea şi începutul sec. al XVI-lea. Cel mai vechi text care a putut să fie datat cu precizie este scrisoarea lui Neacşu din Cîmpulung (1521). înainte de această dată există atestări izolate de cuvinte româneşti în documente bizantine, latine, maghiare şi mai ales slave; asemenea atestări sînt frecvente în sec. XIII-XV. Bazele l.r. literare se pun la mijlocul sec. al XVI-lea prin tipăriturile lui Coresi. Formată pe baza graiului muntenesc, l.r. literară s-a îmbogăţit ulterior cu elemente aparţinînd altor graiuri, în primul rînd celui moldovenesc. Scrierea actuală a l.r. foloseşte alfabetul latin, cu unele semne diacritice necesare pentru a reda sunete inexistente în latină. Pînă în 1860, scrierea oficială în ţările române a folosit alfabetul chirilic; texte scrise cu litere latine există însă din sec. al XVI-lea