Rolland [rolă], Romain (1866—1944), scriitor francez. S-a născut la Clamecy. A fost profesor de istoria artelor la Sorbona. în literatură a debu­tat cu ciclul de piese intitulat „Teatrul revoluţiei” (1898— 1902), încercare de teatru popu­lar. Muzicolog pasionat, a scris o serie de studii: „Muzicieni de altădată” (1908), „Muzicieni de astăzi” (1908), „Hăndel” (1910), a analizat în şapte vo­lume marile epoci de creaţie ale Iui Beethoven, scrieri în care muzica apare, ca limbaj universal şi expresie a celor mai înalte năzuinţi umane. S-a impus ca biograf al unor mari personalităţi artistice („Beetho­ven”, 1903; „Michelangelo”, 1905; „Tolstoi”, 1911). între anii 1904 şi 1912 a publicat primul roman fluviu din lite­ratura franceză, „Jean-Christophe” (trad. rom.), povestire a vieţii unui tînăr compozitor şi în acelaşi timp frescă isto­rică în care pătrund frămîntările vremii sub aspectele cele mai variate. Romanul „Colas Breugnon” (1918, trad. rom.), al cărui erou principal este un om simplu, din popor, din sec. al XVI-lea, reprezintă un elogiu ai bonomiei galice, al dragostei de viaţă şi în ace­laşi timp o sfidare adresată barbariei războiului. între anii 1922 şi 1934 a publicat roma­nul „Inimă vrăjită” (trad. rom. 1964), în care a urmărit tre­zirea conştiinţei unei mic-burgheze şi aderarea Ia comu­nism a fiului ei. R. a mili­tat de pe poziţii pacifiste împo­triva primului război mondial (culegerea de articole „Deasu­pra învălmăşelii”, 1915; roma­nele „Pierre şi Luce”, 1920, şi „Clerambault”, 1920), a salutat cu entuziasm Revoluţia din Octombrie, iar în perioada dintre cele două războaie mon­diale a fost un aprig promotor al luptei antifasciste. Ca preşe­dinte al Ligii internaţionale a luptătorilor pentru pace, a condamnat agresiunea împo­triva Abisimei şi intervenţia militară a lui Hitler şi Musso-lini în Spania. Prezent în ac­tualitatea politică, şi-a ridicat glasul pentru apărarea luptăto­rilor de la atelierele „Grivi-ţa”, înfierînd samavolnicia au­torităţilor burghezo-moşiereşti. R. este şi cel care 1-a descoperit şi promovat pe Pa-nait Istrati. Oscilările sale în­tre exaltarea destinului per­sonalităţilor eroice, sub influ­enţa lui Nietzsche, şi teoria tolstoiană a nonviolenţei (lucra­rea „Mahatma Gandhi”, 1923), izvorîte dintr-un sentimentalism neoromantic, au generat con­fuzii şi au umbrit uneori viziu­nea sa filozofică. Dar generozi­tatea predominantă a lui transmite mesajul unui uma­nism militant, purtător al unor nobile şi îndrăzneţe idealuri croite pe măsura aspiraţiilor vitale ale omului. Prin aceasta, R. aparţine tradiţiei marilor conştiinţe europene ale Franţei. Premiul Nobel (1915).