Rilke, Rainer Maria (pe numele adevărat Rene Maria Rilke) (1875-1926), poet im­presionist austriac. S-a născut Ia Praga şi a trăit o vreme în Germania. Atmosfera birocra­tică, apăsătoare a Imperiului austro-ungar, ca şi lipsa de perspectivă a vieţii în epoca wilhelmiană .l-au îndemnat la numeroase peregrinări. După primul război mondial se sta­bileşte în Elveţia. înzestrat cu o rară sensibilitate şi o bogată cultură umanistă, R. intu­ieşte cu anxietate lipsa de sens a existenţei burgheziei contemporane, se izolează, mis-tificînd, printr-o interiorizare estetizantă, semnificaţiile vie­ţii şi făcînd din artă un act de devoţiune ascetică („Scri­sori către un tînăr poet”, 1929, trad. rom.). Inspirat de poezia populară a Boemiei, căreia nu-i preia tradiţiile progresiste, R. exprimă cu delicateţe şi cu profunzime, în versuri a căror putere de sugestie rezidă în plasticitatea simbolului şi în incantaţie, sentimentul însin­gurării, tulburarea unui suflet măcinat de căutări sterile şi, în ultimă analiză, o concepţie mistică, influenţată neoromantism şi de idealizarea pre­rafaelită a trecutului medieval. Cu „Elegiile duineze” (1923) şi „Sonetele către Orfeu” (1923), inspiraţia lui R. evoluează spre celebrarea vieţii terestre şi a darurilor creatoare ale poetului, care o trăieşte şi care o distilează în forme pur spirituale. în afara culegerilor de versuri („Cartea icoanelor”, 1902, trad. rom.; „Cartea orelor”, 1905; „Poezii noi”, 1907 şi 1908), R. a mai scris poemul liric în proză „Povestea despre ‘ iubirea şi moartea stegarului Christoph Rilke” (1906, trad. rom. 1946), romanul liric „însemnările lui Malte Laurids Brigge” (1910), eseuri („Auguste Rodin”, 1903) şi şase volume de scrisori. Proza sa se caracterizează, ca şi poezia, prin arta desăvîrşită şi originală a mînuirii cuvîn-tului figurat, încărcat de sem­nificaţii, prin limba străluci­toare, subtilă şi profund muzi­cală. Remarcabile sînt şi tra­ducerile sale din Michelangelo, Barrett Browning, P. Valery, A. Gide ş.a. în limba română a fost tradus de I. Pillat, Al. Philippide, M. Banuş şi E. Jebeleanu.