rezonanţă (lat. resonantia, din resonare ,,a răsuna, a repeta un sunet”) 1. (FIZ.) a) Iniţiere -sau amplificare de fenomene oscilatorii într-un sistem fizic sub acţiunea osci­laţiilor perturbatoare produse de un alt sistem. R. are loc numai atunci cînd frecvenţa perturbaţiilor este apropiată sau coincide cu una dintre frecvenţele (numite proprii) cu care sistemul rezonant este capabil să oscileze. In timpul r. are loc un transfer de energie de Ia sistemul excitator către cel rezonant. La r., amplitudi­nea oscilaţiilor creşte foarte mult, prezentînd un maxim caracteristic; ea ar putea de­veni infinită dacă nu ar exista pierderi de energie datorate unor factori de genul frecării. După natura oscilaţiilor se deosebesc: r. mecanică, r. acus­tică, r. electrică etc. R. este un fenomen des întîlnit. In unele împrejurări, ea este utilă şi se caută a se provoca (ex. amplificarea şi timbrarea prin r. de către cutia unei viori, a sunetelor produse de coarde; acordarea prin ir. a circuitului de intrare al unui radiorecep­ tor pe frecvenţa staţiei ei îiţă-toare). în alte împrejurări, r. este dăunătoare şi se caută a se evita (ex. interzicerea mer­sului în cadenţă a unei coloane de oameni pe un pod, deoarece, prin r., acesta ar putea căpăta vibraţii atît de puternice, încît s-ar prăbuşi). Fiind un feno­men selectiv, r. oferă posibi-.itatea de a pune în evidenţă oscilaţii puţin perceptibile prin alte procedee sau de a canaliza un transfer de energie pe o anumită frecvenţă, în scopul provocării unui fenomen (ex. o tranziţie). R. constituie o metodă foarte sensibilă de cercetare a fenomenelor sau a substanţelor. — R. ciclotronica (sau diamagnetică), indu­cere de tranziţii între nivelele energetice cuantificate ale pur­tătorilor de sarcină care se mişcă pe traiectorii spiralice într-un cîmp magnetic con­stant, prin absorbţia rezonantă a energiei unui cîmp electric alternativ perpendicular pe pri­mul. Cele mai bune condiţii pentru realizarea r.c. le oferă cristalele semiconductoare la temperaturi joase. Prin r.c. se pot obţine informaţii asupra structurii bandelor de energie ale semiconductoarelor, se poa­te determina masa efectivă a purtătorilor de sarcină (elec­troni sau găuri) etc. — R. ocramagnetică, inducere de tran­ziţii în sistemele cuantice (nu­clee atomice, ioni etc.) cu moment magnetic nenul, aflate rmtr-un cîmp magnetic con­stant, prin absorbţia rezonantă a energiei unui cîmp magnetic alternativ, perpendicular pe primul. Cîmpul magnetic con­stant determină apariţia, prin efect Zeeman, a unor nivele energetice suplimentare în sis­temele cuantice; între aceste nivele se produc tranziţii atunci cînd frecvenţa cîmpului mag­netic alternativ trece prin anu­mite valori. Dacă la r.p. participă numai momentele magne­tice ale nucleelor atomice, ea se numeşte r. magnetică nucleară (RMN); dacă r.p. are loc în ionii cu moment magnetic produs de electroni printr-o contribuţie orbitală şi una de spin, ea se numeşte r.p. elec­tronică; în cazul că la aceasta din urmă iau parte numai spi­nii electronilor, ea se numeşte r. electronică de spin (RES). Studiul spectrelor de r.p. (adică al poziţiei şi al formei maxime­lor de r.) oferă informaţii asu­pra nivelelor energetice şi mă­rimii momentelor magnetice ale sistemelor considerate, asu­pra naturii şi distribuţiei parti­culelor într-o structură etc. R.p. constituie astfel o preţioasă metodă de cercetare în fizica nucleară şi cea a solidului, în chimie (urmărirea cineticii reac­ţiilor), în biologie (efectuarea de analize nedistructive), în tehnica microundelor (amplifi­carea cu ajutorul maserului) etc. — R. feromagnetică, absorb­ţie rezonantă a energiei unui cîmp magnetic alternativ, care provoacă inversarea momente­lor, magnetice electronice de spin în raport cu sensul pre­ferenţial de orientare spontană (la frecvenţe înalte) sau oscila­ţia pereţilor care separă dome­niile de magnetizare spontană (la frecvenţe mai joase) într-un cristal feromagnetic. Fenomene asemănătoare se produc şi în cristalele ferimagnetice (r. jeri-magneticâ) şi în cele antifero-magnetice (r. antiferomagnetică). Studiul r.f. oferă informaţii asupra structurii magnetice şi a anizotropiei cristalelor cer­cetate, stabilind condiţiile de utilizare (pierderi, frecvenţă-limită) în tehnica mjcroundelor. b) Creştere puternică a secţiu­nii eficace a unei reacţii nu­cleare, pentru anumite valori ale energiei particulei-proiectil. Pornindu-se de la anumite analogii matematice, r. sînt interpretate ca fiind particule elementare de viaţă foarte scurtă, care ulterior se desfac în produsele finale ale reacţiei nucleare respective. Viaţa aces­tor r. este invers proporţională cu lăţimea maximului curbei secţiunii eficace, trasate în funcţie de energia particulei-proiectil. 2.(CHIM.) Teoria rezonanţei, concepţie către care a evoluat teoria mezomeriei şi care stabileşte, prin aplicarea meto­delor mecanicii cuantice, func­ţiile de undă ale diverselor stări structurale probabile ale moleculei considerate. Din com­binarea liniară a acestor funcţii de undă rezultă funcţia de undă globală a moleculei, mole­cula reală fiind descrisă ca un hibrid de rezonanţă a mai multor structuri care nu au ele însele o existenţă reală. Folosirea mai multor repre­zentări structurale pentru ace­eaşi moleculă oferă însă posi­bilitatea să fie sesizată proba­bilitatea unor schimbări struc­turale foarte fine, în special din punct de vedere calitativ. Aparatul matematic utilizat de t.r. constituie un mijloc util de stabilire a localizării sau a delocalizăni electronilor şi un mijloc de cercetare a variaţiei densităţii electronice dintr-o moleculă.