rezol (CHIM.), produs de condensare al fenolului cu formaldehida în prezenţa unui; catalizator alcalin. Această de­numire se foloseşte în special pentru prima fază a condensă­rii (bachelita A). Se prezintă ca o masă sticloasă galbenă sau brună, casantă şi uşor de pulverizat, solubilă în sol­venţi organici. Pulberea de r., amestecată cu materiale de umplutură (rumeguş, sulfat de bariu, azbest, coloranţi), este prelucrată prin presare în forme încălzite. Prin încălzire, r. se transformă succesiv în rezitol (bachelita B), insolubil în sol­venţi organici, dar încă ter-moplastic, şi apoi la 150° C în produsul final al condensă­rii, rezita (bachelita C), care are o structură macromolecu-lară tridimensională, este inso­lubilă şi termorigidă; la peste 300° C se carbonizează. R. este utilizat la fabricarea diver­selor obiecte de uz casnic şi industrial, precum şi a unor materiale electroizolante. V. şi bachelita; fenoplaste.