revoluţie socială, proces de transformare calitativă radicală a societăţii bazate pe clase an­tagoniste, prin care se reali­zează trecerea de la o forma­ţiune social-economică infe­rioară la alta superioară. R.s. este un fenomen legic, necesar, care decurge din dezvoltarea condiţiilor materiale ale vieţii sociale. Baza economică obiec­tivă a r.s. o constituie contra­dicţia, care apare pe o anumită treaptă a dezvoltării forţelor de producţie, între acestea şi relaţiile de producţie existente. Această contradicţie şe reflec­tă pe plan social în conflictul dintre principalele clase anta­goniste ale orînduirii respecti­ve. R.s. este cea mai înaltă formă a luptei claselor pro­gresiste, interesate în stabi­lirea noilor relaţii de producţie, împotriva clasei sau claselor dominante reacţionare, care fo­losesc toate mijloacele, şi în primul rînd forţa puterii de-stat, pentru a menţine vechile relaţii de producţie. De aceea problema fundamentală a ori­cărei r.s. este cucerirea puterii politice de către clasa purtătoare a progresului social, a noilor relaţii de producţie. R.s. se deosebesc după tipul lor. Tipul de revoluţie este determinat de contradicţiile pe care le rezol­vă, de sarcinile sociale pe care le îndeplineşte, de tipul reia ţiilor de producţie noi pe care le instaurează, de forţele motri­ce care o înfăptuiesc. Forţa hotărîtoare a r.s. o constituie masele populare, epocile revo­luţionare reprezentînd epoci de activizare a acestora, de ridi­care a lor la luptă conştientă pentru o orînduire nouă. în perioadele revoluţionare dobân­desc o însemnătate deosebită ideile noi, revoluţionare, în care se reflectă conflictul obiectiv dintre forţele de producţie şi relaţiile de producţie şi care, pătrunzînd în mase, creează forţa materială capabilă să în-frîngă rezistenţa claselor reac­ţionare. V. şi contrarevo­luţie. — Revoluţie burgheză, tip de revoluţie socială care constă în înlocuirea puterii de stat a feudalilor cu cea a burgheziei, în desfiinţarea relaţiilor de producţie fe­udale şi în generalizarea rela­ţiilor de producţie capita­liste. R.b. au fost înfăptuite de masele largi ale ţărănimii, ale păturilor sărace de la oraşe sub conducerea burgheziei, care în acel moment a apărut ca expo­nent al tuturor claselor şi pă­turilor asuprite, interesate în răsturnarea feudalismului.. R.b. înlocuieşte forma feudală de exploatare’ a oamenilor muncii cu cea capitalistă. După revolu­ţie sau chiar în cursul desfăşu­rării acesteia, interesele burghe­ziei ca clasă exploatatoare au intrat în contradicţie cu inte­resele maselor. Din această cauză, în cursul r.b. burghezia a înclinat adesea spre un com­promis cu feudalismul. Cele mai cunoscute revoluţii burghe­ze au fost cele din Ţările de Jos (1566-1609), Anglia (1642 -1648), Franţa (1789-1794). R.b. pot avea loc şi astăzi în ţările în care nu au fost rezolvate sarcinile luptei anti­feudale. — Revoluţie burghezo-democratică, forma cea mai radicală a revoluţiei burgheze, care urmăreşte rezolvarea depli­nă a sarcinilor antifeudale. în r. b.-i., masele largi de oameni ai muncii participă activ şi con­ştient la înfăptuirea programu­lui revoluţiei, impunînd în cursul revoluţiei revendicări proprii. în condiţiile capita­lismului ascendent, rolul con­ducător în r.b.-d. a fost deţinut de burghezie. în condiţiile imperialismului, clasa munci­toare luptă pentru cucerirea rolului de hegemon în r.b.-d., cu scopul de a asigura ducerea pînă la capăt a r.b.-d. şi de a pregăti premisele transformării acesteia în revoluţie socialistă (ex. r.h-d. din februarie 1917 în Rusia, prima etapă a revolu­ţiilor populare dintr-o serie de ţări din Europa şi din Asia, prin­tre care şi România),—Revoluţie de eliberare naţională, formă specifică a revoluţiei bur­ghezo-democratice în colonii şi. ţările dependente care luptă împotriva ddminaţiei imperia­liste. R. de e.n. se caracterizează prin împletirea sarcinilor anti-imperialiste cu cele antifeudale şi democratice. Sarcina princi­pală a acestor revoluţii o repre­zintă cucerirea independenţei naţionale, lichidarea deplină a dominaţiei politice şi economice a imperialismului. R. de e.n. sînt o parte integrantă a pro­cesului revoluţionar mondial contemporan. Ele subminează bazele sistemului mondial im­perialist, mişcarea de eliberare naţională fiind aliatul firesc al socialismului în luptă împotriva imperialismului, pentru pace şi progres social. Totodată vic­toriile r. de e.n. sînt indisolubil legate de modificarea raportului de forţe pe arena internaţională după al doilea război mon­dial în favoarea socialismului. Creşterea forţelor socialismului, formarea sistemului mondial socialist au contribuit în mod hotărîtor la schimbarea calita­tivă care s-a produs în desfăşu­rarea r. de e.n. în procesul înaintării noilor state pe calea progresului şi avînd în faţă exemplul şi experienţa ţărilor socialiste, popoarele eliberate de sub jugul colonial se conving tot mai mult că drumul cel mai sigur pentru lichidarea înapoierii lor şi îmbunătăţirea condiţiilor de trai este drumul dezvoltării necapitaliste. — Re­voluţie socialistă, tip de revolu­ţie socială care constă în tre­cerea de la societatea capitalistă la cea socialistă, prin răsturnarea şi înlocuirea puterii de stat a claselor exploatatoare cu puterea de stat a clasei muncitoare, în lichidarea relaţiilor de produc­ţie capitaliste şi crearea relaţi­ilor de producţie socialiste. R.s. este un fenomen legic determi­nat de conflictul dintre carac­terul tot mai social al forţelor de producţie şi proprietatea privat-capitalistă asupra mij­loacelor de producţie, de ansam­blul contradicţiilor social-eco-nomice şi politice proprii capi­talismului. R.s. pune capăt o dată pentru totdeauna exploa­tării omului de către om, lichi-dînd clasele exploatatoare şi marcînd începutul trecerii de la societatea scindată în clase la societatea fără clase. R.s. creează relaţii de producţie noi, socialiste, pe baza pre­miselor materiale existente, folosind în acest scop puterea politică a clasei muncitoare (dictatura proletari­atului). Forţele motrice ale r.s. sînt clasa muncitoare, care conduce revoluţia, în alianţă cu masele largi de oameni ai muncii de la oraşe şi sate. Ali­anţa clasei muncitoare cu ţără­nimea muncitoare şi cu cele­lalte pături mijlocii, sub con­ducerea partidului marxist-leninist, alianţă trainică, stabi­lită în virtutea comunităţii in­tereselor lor fundamentale, re­prezintă forţa socială care asi­gură victoria revoluţiei socia­liste. R.s. are particularităţi di­ferite în funcţie de condiţiile istorice în care se înfăptuieşte. Esenţa ei, precum şi forţele motrice de bază rămîn însă pretutindeni aceleaşi. Prima con­firmare istorică a teoriei marxist-leniniste a r.s. a constitui­t-o victoria Marii Revo­luţii Socialiste din Octombrie, iar după cel de-al doilea război mondial victoria revoluţiilor democrat-populare într-o serie de ţări din Europa, Asia şi America Latină, printre care şi cea din ţara noastră. R.s. poate fi în­făptuită pe cale paşnică sau nepaşnică, în funcţie de condi­ţiile istorice concrete. Clasa muncitoare este interesată să cucerească puterea fără război civil, dar clasele exploatatoare nu cedează de bunăvoie puterea, gradul de ascuţire a luptei de clasă depinzînd nu atît de proletariat, cît de folosirea vio­lenţei de către clasele exploa­tatoare, de forţa lor de împo­trivire. Forma de înfăptuire a r.s. este stabilită de partidul marxist-leninist pe baza cu­noaşterii condiţiilor şi particularităţilor istorice concrete din Secare ţară. Pentru a înfăptui axcina sa, clasa revoluţionară trebuie deci să înarmeze ma­sele populare cu toate formele şi mijloacele de luptă, să folo­sească formele cele mai adecvate condiţiilor concrete din mecare ţară, să fie pregătită şi să aibă capacitatea de a trece ca repeziciune de la o formă de lupta revoluţionară la alta în funcţie de schimbarea condi­ţiilor. — Revoluţie democrat-populară, tip de r.s. care a părut după cel de-al doilea război mondial într-o serie de ţări din Europa şi din Asia, printre care şi România, in condiţiile slăbirii imperialismului şi ale schimbării raportului de forţe în favoarea socialismului. Iîn diferite ţări, TM.-P, s-a desfăşurat în mod r.d.-p., sa desfasurat in mod diferit, in funcţie de condiţiile istorice concrete şi de raportul dintre forţele de clasă pe plan şi internaţional. Intr-o acrie de ţări, printre care şi Romania, r.d.-p., în prima sa etapa a avut de rezolvat sarcina desăvirşirii revoluţiei burghezo-democratice. Particularitatea acestei etape a constat nu numai în caracterul ei antifeudal , dar şi în cel antifascist şi antiimperialist, rolul conducator aparţinînd clasei muncitoare în frunte cu partidul revoluţionar. Aceasta a permis dezvoltarea democra­tica a societăţii şi depăşirea cadrului revoluţiei burghezo- democratice obişnuite, Dezvoltarea ulterioară a r.d.-p. ae caracterizează prin instaurarea puterii de stat a clasei muncitoare aliată cu ţărănimea muncitoare şi trecerea la construirea socialismului. In procesul înfăptuirii r.d.-p. s-au manifestat trăsăturile şi legitatile generale ale construirii socialismului, aplicate insă in conditiile concrete de o mare diversitate, potrivit stadiului sau etapei de dezvoltare a fiecărei tari socialiste, particularităţilor ei istorice. V. şi revoluţia : : p u pula r ă în Romania — Revoluţie culturală, parte integrantă a revoluţiei socialiste; transformare radicală ce se produce în domeniul ideo­logiei şi culturii în procesul construirii socialismului. Inte­meietorii socialismului ştiin­ţific au arătat că pentru construi­rea socialismului şi comunis­mului oamenii muncii trebuie să se elibereze atît din punct de vedere politic şi economic, cît şi din punct de vedere spiri­tual de sub dominaţia burghe­ziei. R.c. constă în făurirea conştiinţei socialiste a oamenilor muncii, în lichidarea influ­enţei ideologiei burgheze asu­pra celor ce muncesc şi dezvol­tarea unui larg orizont cultu­ral pe baza celor mai înaintate cu­ceriri ale ştiinţei, tehnicii şi artei, în crearea intelectualităţii socia­liste, devotată cauzei clasei muncitoare, în făurirea cultu­rii noi, socialiste. R.c. reprezintă o lege generală a construirii socialismului, o necesitate obiectivă pentru orice ţară care înfăptuieşte revoluţia socia­listă. Necesitatea obiectivă a r.c. decurge, între altele, din faptul că construirea socialis­mului este un proces conştient, care cere formarea unui om nou, însufleţit de idealurile socialismului, de principiile mo­ralei comuniste, cu o atitudine nouă faţă de muncă, faţă de proprietatea obştească, precum şi din faptul că făurirea bazei tehnice-materiale a socialismu­lui presupune folosirea ştiinţei şi tehnicii celei mai moderne şi, prin urmare, stăpînirea de către oamenii muncii a unor temeinice cunoştinţe tehnice-profesionale şi de cultură gene­rală. R.c. se desfăşoară sub conducerea partidului marxist-leninist al clasei muncitoare, pe baza iniţiativei maselor şi cu participarea lor conştientă. în ţara noastră, ca urmare a trans­formărilor care au avut loc în viaţa materială a societăţii, precum şi a muncii ideologice şi politice-educative desfăşu­rate de P.G.R., s-au obţinut succese hotărîtoare în lichida­rea moştenirii grele a vechiu­lui regim pe tărîm cultural, în făurirea conştiinţei sociali­ste a oamenilor muncii, în dez­voltarea culturii noi, socialiste, în făurirea intelectualităţii so­cialiste. Consolidarea şi dez­voltarea culturii socialiste are drept rezultat întărirea conti­nuă a unităţii întregului popor, creşterea rolului creator al ma­selor, grăbirea ritmului înain­tării ţării noastre pe drumul desăvîrşirii construirii socia­lismului şi trecerii treptate la comunism.