retenţie (lat. retentio „oprire, reţinere”) 1. (HIDROTEHN.) Supraînălţare artificială a nivelu­lui suprafeţei libere a unui curs de apă cu ajutorul unei con­strucţii adecvate (ex. baraj de r.), în scopul măririi adîncimii navigabile, al captării apei de alimentare etc. Se mai numeşte reţinere. 2. (MED.) Reţinere şi acumulare în organism a unor substanţe solide, lichide sau gazoase, care în mod obiş­nuit sînt eliminate de orificiile naturale (ex. r. de uree, r. de urină, de materii fecale etc). O formă specială de r. este r. placentară, care constă în reţinerea placentei în uter după evacuarea fătului, peste timpul normal, şi care poate fi urmată de infecţii grave. 3. (DR.) Drept de retenţie, drept acordat celui care deţine un lucru de a refuza restituirea lui pînă la plata de către persoana căreia trebuie să i se facă restituirea a ceea ce datorează deţinătoru­lui în legătură cu lucrul (ex. depozitarul poate reţine lucrul depozitat pînă cînd deponentul îi va plăti ceea ce a cheltuit pentru păstrarea acelui lucru).