Ressu, Camil (1880-1962), pictor, grafician şi pedagog român, artist al poporului. A fost membru al Academiei Re­publicii Populare Române. A studiat la Şcoala de arte frumoase din Bucureşti cu G. D. Mirea, apoi la Academia Julian din Paris cu J.P. Laurens. De la început, R. s-a angajat pe lima unei arte com­bative antimonarhice şi de demascare a regimului burghezo-moşieresc, participînd cu desene satirice la publi­caţiile vremii („Adevărul”,„Furnica”,,,Cronica”, „Facla’ ). S-a opus curentelor estetizante prin scris şi mai ales prin acor­darea unui loc de cinste com­poziţiilor tematice. Tema de predilecţie a operei sale a fost reprezentarea vieţii ţăranului („Mocanii”, „Cosaşi odihnindu-se’, „Odihna pe cîmp”, ..Două ţărănci” ş.a.). Viziunea compoziţiilor sale este mo­numentală şi gravă, iar imaginea ţăranului, adînc stu­diată, se desprinde puternică prin forţa morală. în lucrarea „Semnarea apelului păcii” (1952), R. a consemnat tipul ţăranului eliberat, care duce o viaţă demnă şi care participă la preocupările vitale ale epocii. 0 mare parte din opera lui este alcătuită din vasta galerie de portrete ale intelectualilor din generaţia sa (portretul de grup „Terasa Oteteleşanu” şi por­tretele: Luchian, Arghezi, Sadoveanu, Iser, Paciurea, Brîncuşi), caracteristice prin eli­minarea detaliilor, alegerea tră­săturilor care configurează profilul moral al modelelor, în peisajele lui R., construite arhitectonic, masiv, zonele mari de umbră şi de lumină alter­nează în planuri delimitate, dînd impresia de static. Paleta sa, dominată de tonuri reci, tinde către armonii surde şi aspre. R. recurge la desenul energic cu o mare forţă expre­sivă, închnînd spre conturul închis şi atingînd echilibrul dintre desen şi culoare. Opera lui R., unul dintre cei mai mari desenatori români, desfăşurată pe o perioadă cuprinsă între anii premergători primului răz­boi mondial şi cei de după Eli­berare, vădesc evoluţia unui artist realist legat de frămîntările poporului său.