respiratie
Tagged as: R
respiraţie (fiziol.), totalitate a proceselor legate de schimbul de gaze dintre organisme şi mediu (absorbirea oxigenului şi eliminarea bioxidului de carbon), care asigură oxi-darea substanţelor organice şi constituie principala sursă de energie pentru organismele vii. In majoritatea cazurilor, fiinţele vii utilizează oxigenul molecular (r. aerobă), care se realizează la nivelul celulelor graţie enzi-melor de oxidaţie (compuşi feroporfirinici), pe cînd la unele organisme r. se produce în lipsa oxigenului, energia amd furnizată de reacţii exoterme care se desfăşoară fără intervenţia acestuia (r. anaerobă); acest tip de r. este propriu unor microorganisme care produc fermentaţii. La fiinţele umcelulare şi la plantele inferioare, r. se realizează prin difuziunea gazelor prin toată suprafaţa celulei. La plantele superioare, schimbul de gaze se efectuează mai ales prin frunze şi este condiţionat de numeroasele spaţii intercelulare din corpul lor. La animalele metazoare, schimbul de gaze are loc prin toată suprafaţa corpului (la spongieri, la celenterate) sau prin organe specializate, care alcătuiesc aparatul respirator; transportul oxigenului la celule şi la ţesuturi, precum ş i eliminarea bioxidului de carbon care se formează în procesele de respiraţie tisulară se realizează prin circulaţia sîngelui. Cu ajutorul pigmenţilor respiratori fhemocianina, hemoglobina), sîngele fixează oxigenul la nivelul aparatului respirator şi îl cedează la organe, de unde fixează bioxidul de carbon, pe care îl eliberează la exterior. La vertebratele superioare şi la om, r. se desfăşoară în două etape: în prima etapă (r. pulmonară) se produce amestecul aerului inspirat, bogat în oxigen, cu aerul alveolar, sărac în oxigen şi bogat în bioxid de carbon, apoi oxigenul trece în sînge şi bioxidul de carbon se elimină; în această etapă au loc fenomene mecanice (inspiraţie, expiraţie, ventilaţie pulmonară) şi fenomene fizico-chimice (difuziunea gazelor la nivelul alveolei pulmonare datorită diferenţelor de tensiune parţială între cele două gaze). în a doua etapă (r. tisulară), sîngele bogat în oxigen, irigînd toate ţesuturile, cedează oxigenul necesar oxidănlor celulare şi se încarcă cu bioxidul de carbon, pe care îl cedează în plămîn. în alveolele pulmonare hemoglobina se combină cu oxigenul, transformîndu-se în oxihemoglobmă, iar în ţesuturi, oxigenul fiind cedat, devine hemoglobina redusă. Numărul mişcărilor respiratorii variază la om după sex şi vîrstă (circa 16 inspiraţii pe minut la bărbat, 18 la femeie, 18—20 la copil) şi după starea organismului (în cazul unui efort fizic prelungit 30 — 40 de inspiraţii). Funcţiunea respiratorie este coordonată şi reglată atît pe cale umorală, cît şi pe cale nervoasă (autoreglare reflexă şi adaptare reflexă a mişcărilor respiratorii). Autoreglarea, atît cea reflexă, cît şi cea umorală, este controlată de centru respiratori din sistemul nervos central (bulb, protuberantă, scoarţă), iar lezarea acestora duce la tulburări respiratorii grave, mergînd pînă la moartea individului.— (MED.) R. artificială, mijloc de reanimare care constă în introducerea şi scoaterea alternativă şi ritmică a aerului din plămîm. Este indicată în cazurile de oprire a respiraţiei normale (înec, asfixie, paralizie a muşchilor respiratori). în practica medicală se folosesc diferite metode de r.a., de ex. manuală, mecanică (plămîni de oţel, pat basculant) etc.