repetiţie 1. (LINGV.) Procedeu sintactic-stilistic care constă în întrebuinţarea de două sau de mai multe ori a aceluiaşi cuvînt sau grup de cuvinte. Ca procedeu gramatical, r. exprimă durata unei acţiuni, intensitatea unei acţiuni sau a unei calităţi, precum şi numeroase sensuri, legate de obicei de circumstanţe ca: distribuţia, progresia, succesiunea, periodicitatea etc. (ex. r. verbului vine în versurile: Mircea însuşi mînă-n luptă vijelia-ngrozitoare/ Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare. M. Eminescu). Unele r. se folosesc exclusiv cu valoare afectivă, exprimînd anumite stări psihice, sau cu scopul de a atrage atenţia cuiva, de a sublinia o idee. 2. (TOPOGR.) Metodă de determinare a unghiurilor în triangulaţiile locale cu ajutorul tahimetrului prin repetare, luîndu-se ca origine a măsurătorii valoarea finală a măsurătorii anterioare. Permite reducerea erorilor de divizare a cercului orizontal şi măreşte precizia determinării finale (peste precizia de lectură din microscopul tahimetrului).