repartiţie, moment al procesului reproducţiei produsului social total, care, alături de schimb, face legătura între producţie şi consumaţie. într-un sens mai larg, r. cuprinde repartizarea mijloacelor de producţie în societate, pe baza şi în funcţie de care se face repartiţia în societate a membrilor acesteia şi repartizarea produselor muncii între ei. Repartiţia are întotdeauna o formă istorică concretă. Caracterul, structura şi conţinutul ei sînt determinate de înseşi caracterul şi structura producţiei, deci de forma de proprietate asupra mijloacelor de producţie. Totodată r. are un rol activ asupra producţiei, putînd s-o stimuleze sau s-o frîneze. Dominaţia proprietăţii capitaliste asupra mijloacelor de producţie face ca r. în capitalism să aibă un caracter de clasă, antagonist, lovind în intresele oamenilor muncii. înlăturarea acestui caracter al r. capitaliste devine posibilă o dată cu trecerea la socialism, cînd mijloacele de producţie şi produsele muncii devin proprietate socialistă. R. socialistă, înfăptuită în mod planificat în interesul dezvoltării economiei naţionale şi al ridicării nivelului de trai al poporului, exercită un puternic rol stimulator asupra producţiei. — R. după muncă, formă de repartizare a bunurilor destinate consumului individual, specifică primei faze a societăţii comuniste, socialismul. Necesitatea obiectivă a r. după m. este determinată de o serie de condiţii, printre care: nivelul de dezvoltare al forţelor de producţie care nu asigură încă belşugul de bunuri materiale necesar repartiţiei după nevoi; munca nu a devenit încă prima necesitate vitală pentru toţi membrii societăţii; se men-ţifi unele deosebiri esenţiale intre munca fizică şi intelectuală, grea şi uşoară, calificată şi necalificată, între munca din industrie şi cea din agricultură. Toate acestea fac necesară în mod obiectiv o legătură directă între ceea ce revine prin r. fiecărui membru al societăţii şi cantitatea şi calitatea muncii prestate de el şi, prin urmare, controlul riguros al statului asupra cuantumului muncii şi al consumului. Această necesitate obiectivă este exprimată de legea repartiţiei după muncă, lege economică specifică socialismului. în socialism, r. are la bază principiul, „de la fiecare după capacităţi fiecăruia după muncă”, care se înfăptuieşte prin plată egală la muncă egală, prin diferenţierile în repartiţie în funcţie de gradul de calificare, de importanţa socială a muncii, de condiţiile de lucru etc. în ţara noastră, r. după m. se înfăptuieşte, în sectorul de stat şi al cooperaţiei meşteşugăreşti, prin s a l ar i u, iar în sectorul cooperatist din agricultură prin plata în natură şi bani după ziua muncă, completată cu plata suplimentară în funcţie de producţia obţinută. R. după m. are un puternic rol stimulator, realizînd cointeresarea materială a membrilor societăţii la creşterea şi perfecţionarea producţiei, la sporirea productivităţii muncii, la ridicarea calificării lor, îmbinînd în mod armonios interesele personale cu cele ale întregii societăţi. Partidul şi guvernul ţării noastre se preocupă în permanenţă de îmbunătăţirea formelor de r. după m„ prin perfecţionarea sistemului de salarizare, al celui de repartiţie în cooperativele agricole, a sistemului de normare a muncii etc V. şi socialism. — R. după nevoi, formă de repartizare a bunurilor destinate consumului individual, corespunzătoare comunismului deplin construit. Trecerea la r. după n. presupune crearea unui belşug de bunuri materiale şi transformarea muncii în prima necesitate vitală a oamenilor. Principiul corespunzător realizării ei este „de la fiecare după capacităţi, fiecăruia după nevoi”. V. şi comunism. — Repartiţia wrţelor de producţie, partea procesului de repartiţie care realizează distribuirea mijloacelor de producţie şi a forţei de muncă între diferite ramuri ;:ere de activitate, precum pe teritoriul ţării. Caracterul şi modul de realizare a r.f. de p. sînt determinate de esenţa modului de producţie respectiv, de legile economice proprii lui, iar în cazul r. teritoriale şi de factori naturi.: (resurse şi condiţii naturale favorabile), în capitalism, r.f. de p. se face, în general, în mod spontan, anarhic, sub influenţa concurenţei şi a luptei pentru un profit cît mai mare, fiind reglementată de legea valoni. în aceste condiţii, este favorizată dezvoltarea anumitor ramuri, industria este concentrată în anumite centre, regiuni întregi rămînînd slab dezvoltate din punct de vedere economic. în socialism, r.f. de p. se înfăptuieşte conştient, planificat, în scopul asigurării unei dezvoltări armonioase, proporţionale a economiei naţionale, în România, pe baza procesului de industrializare socialistă, se realizează o r. a forţelor de producţie raţională, care asigură dezvoltarea complexă, multilaterală a economiei naţionale, imprimînd un ritm mai rapid ramurilor hotărîtoare pentru progresul tehnic, ridicarea regiunilor şi raioanelor mai slab dezvoltate din punct de vedere economic şi obţinerea unei eficiente ridicate a activităţii economice.