religie (lat. religio „legătură ), formă istorică a con¬tiinţei sociale, care constituie o reflectare falsă, denaturată, fantastică a realităţii naturale şi sociale. R. a apărut în comuna primitivă, cînd stadiul înapoiat al dezvoltării forţelor de producţie şi, în consecinţă, mijloacele slabe ale oamenilor de a rezista calamităţilor naturale i-au determinat să dea fenomenelor naturii explicaţii şi interpretări fantastice. Neputinţa, ignoranţa şi teama, datorate acestei înapoieri, i-au împins pe oameni să atribuie forţelor naturii un caracter supranatural şi să le adore prin intermediul cultului. R. societăţii primitive erau extrem de variate, reprezentînd un amalgam de credinţe şi de rituri, aflate adeseori în strînsă interdependenţă. Animismul, totemismul, fetişismul, magia, cultul strămoşilor, cultul Soarelui, cultul Lunii şi al stelelor ş.a. se întrepătrund, îşi împrumută elemente fundamentale. O dată cu apariţia societăţii scindate în clase antagoniste, în care oprimarea socială a maselor muncitoare apare ca o forţă oarbă, de neînţeles, la interpretarea fantastică a forţelor naturii se adaugă interpretarea denaturată a forţelor sociale, care devine cu timpul preponderentă, în interesul menţinerii şi consolidării dominaţiei lor, clasele exploatatoare au întreţinut şi întreţin în conştiinţa maselor oprimate speranţa iluzorie într-o viaţă personală dincolo de mormînt, într-o izbăvire miraculoasă de suferinţele pămînteşti şi într-o răsplată care le-ar aştepta în ceruri. Diferitele varietăţi ale r. îşi găsesc explicaţia în evoluţia condiţiilor vieţii sociale, în particularităţile raporturilor dintre oameni şi natură şi ale relaţiilor de producţie din anumite epoci istorice. Astfel, o dată cu apariţia monarhiei despotice orientale şi cu unificarea triburilor în state antice centralizate, p o l i t e i s m u l iniţial face loc h e n o t e i sm u l u i, iar ulterior, este înlocuit cu monoteismul. Credinţele religioase au fost pas cu pas sistematizate în dogme şi adaptate intereselor asupririi de clasă. Sub raport ideologic, ca reflectare falsă, denaturată a realităţii, r. este fundamental opusă ştiinţei şi, prin esenţa ei, înrudită cu idealismul filozofic. Istoria ştiinţei este implicit istoria unor conflicte între r. şi promotorii ştiinţei, conflicte în cadrul cărora se situează şi încercările repetate, dar zadarnice, de conciliere a r. cu ştiinţa, de „modernizare” a r. Aceasta nu poate fi redusă însă numai la aspectul ei ideologic. Instituţiile şi organizaţiile religioase reprezintă de asemenea elemente definitorii ale r. ca fenomen social-istoric suprastructural. PRIN faptul că dogmele şi ritualurile ei sînt considerate sfinte şi deci intangibile în principiu, ca şi prin faptul că este relativ îndepărtată de viaţa materială a societăţii şi mai puţin supusă influenţei schimbărilor acesteia, r. este cea mai conservatoare formă a conştiinţei sociale, în reprezentările şi în ritualurile religioase, numeroase elemente se menţin numai ca rămăşiţe ale unor epoci istorice trecute, nemaiavînd o bază în existenţa socială dată. Forţa tradiţiei se împleteşte cu tendinţa de adaptare a r. la noile condiţii istorice. Cele mai cunoscute r. de astăzi sînt creştinismul, islamul (mahomedanismul), budismul, hinduismul, şintoismul, confucianismul, daoismul, mozaismul (iudaismul). Analiza critică a r., făcută de marii gînditori materialişti ai antichităţii, de reprezentanţii iluştri ai iluminismului burghez din sec. al XVIII-lea, ca şi de Feuerbach, conţine numeroase elemente valoroase îndeosebi pe linia precizării izvoarelor gnoseologice ale r. întregul ateism premarxist s-a oprit însă în faţa dezvăluirii rădăcinilor sociale, de clasă, ale fenomenului religios. Ateismul marxist a elaborat pentru prima dată o concepţie consecvent ştiinţifică asupra r. şi, implicit, a dezvăluit căile depăşirii credinţelor religioase. Victoria socialismului face să dispară rădăcinile sociale ale r. şi asigură totodată condiţiile necesare pătrunderii ştiinţei şi culturii în cele mai largi mase populare. Schimbările în conştiinţa oamenilor se înfăptuiesc însă relativ mai încet decît transformările din viaţa social-economică şi politică a societăţii. Concepţiile religioase se mai menţin, deşi sfera lor de influenţă scade treptat, datorită puterii obişnuinţei, tradiţiilor religioase, rămînerii relative în urmă a conştiinţei sociale faţă de condiţiile vieţii materiale şi altor cauze care ţin de condiţiile specifice în care se desfăşoară procesul de transformare a conştiinţei oamenilor, în ţara noastră, activitatea multilaterală pentru edu¬carea maselor în spiritul ideologiei socialiste, al concepţiei ştiinţifice despre lume se desfăşoară concomitent cu asigurarea şi cu garantarea libertăţii conştiinţei. Statul consideră r. ca o chestiune particulară şi asigură fiecărui cetăţean libertatea credinţei religioase, ca şi libertatea de a fi ateu. Constituţia Republicii Socialiste România prevede: „Oricine este liber să împărtăşească sau nu o credinţă religioasă. Libertatea exercitării cultului religios este garantată. Cultele religioase se organizează şi funcţionează liber”.