releu (TEHN.), aparat sau dispozitiv caracterizat prin faptul că determină automat o variaţie bruscă, în salt, a mărimii sale de ieşire cînd mărimea sa de intrare atinge anumite valori. Principalele elemente funcţionale ale r. sînt: elementul sensibil sau organul de excitaţie, care este supus direct acţiunilor determinate de mărimea de intrare (ex. bobina de excitaţie şi miezul feromagnetic al unui r. electromagnetic); elementul de comparaţie, care compară mărimea de intrare cu o anumită mărime de referinţă şi împiedică funcţionarea r. dacă mărimea de intrare nu a depăşit o anumită valoare prestabilită (ex. resortul antagonist care reţine armătura mobilă a unui r. electromagnetic), şi elementul sau organul de execuţie (ex. contactele care deschid sau închid brusc un circuit electric, mărimea de ieşire fiind în acest caz curentul din circuit). După funcţiunea pe care o au, r. pot fi: de protecţie, de control, de semna¬lizare, de blocare, de timp, selectoare, cu programe etc. După natura fenomenelor pe care se bazează funcţionarea lor, r. pot fi: mecanice (de presiune, de debit, de viteză, de acceleraţie etc), termice (de temperatură), optice, chimice şi electrice, care, la rîndul lor, după principiul de funcţionare, pot fi: electromagnetice, magneto-electrice, electrodinamice, de inducţie, electronice (cu tuburi electronice sau cu dispozitive semiconductoare), cu miezuri magnetice etc. Se construiesc şi relee combinate: termoelec¬trice, electromecanice, fotoelectrice etc.