relativism, doctrină ideali si subiectivă care exagerează relativitatea cunoştinţelor omeneşti, negînd caracterul obiectiv al adevărului şi ignorînd corelaţia dialectică dintre adevărurile relative şi adevărul absolut. Iniţiat încă în antichitate de către sofiştii Protagoras şi Gorgias, r. este propriu agnosticismului în genere, pozitivismului, idealismului „fizic” etc. In ştiinţele sociale, r. are ca trăsături distinctive sublinierea unilatera¬lă a variabilităţii fenomenelor, ruperea acesteia de acţiunea legilor obiective, precum şi negarea progresului social. — R. etic, concepţie filozofică unilaterală, care, în opoziţie cu dogmatismul etic, recunoscînd schimbarea concepţiilor morale în funcţie de timp şi de loc, ajunge la concluzia eronată că nu există un criteriu obiectiv al moralităţii, al binelui şi răului; el deschide astfel calea negării răspunderii morale şi justifică amoralismul, în realitate, criteriul obiectiv al moralei, îl constituie cerinţele dezvoltării progresive a omenirii, a societăţii omeneşti; el ne permite totodată să dezvăluim existenţa unui progres în evoluţia istorică a moralei.