regula celor trei unităţi principiu fundamental în teatrul clasic, potrivit căruia acţiunea piesei trebuie concentrată într-un subiect principal unic (unitatea de acţiune), evenimentele să se petreacă în răstimpul a maximum 24 de ore (unitatea de timp) şi să se desfăşoare în acelaşi loc (unitatea de loc). R. celor t. u. îşi are originea în unele observaţii ale lui Aristotel din „Poetica”, referitoare la unitatea de acţiune şi la unitatea de timp. în epoca Renaşterii, este întregită cu ideea unităţii de loc, formulată de Trissino în Italia, de Ben Jonson în Anglia, de Cervantes şi Tirso de Molina în Spania, de P. Ronsard, Joachim du Bellay, Scaliger în Franţa. Aplicată riguros pentru prima dată de Mairet în pastorală („Silvanire”, 1631) şi în tragedie („Sophonisbe’, 1634), ea a fost susţinută de Chapelăin, Scudery, d’Aubignac şi s-a impus în mod absolut în teatrul francez al sec. XVII —XVIII, după ce Boileau a canonizat-o în „Arta poetică . începînd cu romanticii, r. celor t. u. a fost abandonată.