regie1, concepţia şi interpretarea scenică a unui text dramatic, scenariu sau libret destinat a deveni spectacol; activitatea de îndrumare şi de supraveghere a jocului şi a montării unui spectacol de teatru, de operă, de film etc. Iniţial simplă funcţie administrativă, r. a cuprins, cu timpul, şi domeniul de urmărire a disciplinei muncii artistice şi tehnice (organizarea şi conducerea repetiţiilor; dirijarea jocului şi a relaţiilor actorului în spectacol; alegerea şi dispunerea decorurilor şi telor scenice etc). în stadiu, r. avea un caracter empiric şi era încredinţată directorului teatrului sau unui actor de frunte (la noi, C. Aristia, C. Caragiale, M. Pascali, M. Millo). Din deceniul al patrulea al sec XIX, r. se aplică cu precădere în domeniul artistic şi e înţeleasă ca un fenomen de artă specific teatral, care concepe şi iniţiază, potrivit unei viziuni de ansamblu, prealabile, încorporarea scenică a unei idei teatrale sau a unui text dramatic. R. dispune în acest scop de întreaga sferă a artelor şi de întregul aparat al scenei (actori, dansatori, scenografi, muzicieni, costumieri, tehnicieni, maşinişti, dotarea tehnică, decorativă, arhitectonică etc). R. distribuie acestor factori sarcini artistice corespunzătoare, organizează şi urmăreşte procesul lor de creaţie în vederea închegării finale a spectacolului. începuturile r. moderne pentru spectacolul dramatic se socotesc a fi apărut după 1870, la curtea ducelui George de Meiningen, iar pentru spectacolul de operă la festivalurile muzicale iniţiate de R. Wagner la Bayreuth. Sub imperiul curentului realist critic de la sfîrşitul sec. al XlX-lea, s-au dezvoltat apoi şcolile regizorale veriste şi naturaliste, ale aşa-numitului „teatru liber” (animate de Antoine, Brahm, Stanislavski). Curentele ideologice şi artistice ulterioare au imprimat r. noi tendinţe stilistice. înainte de primul război mondial şi în perioada interbelică, aceste tendinţe au fost iniţiate şi animate de teoreticieni şi de practicieni ai teatrului ca: M. Reinhardt, G. Craig, Ch. Dullin, F. Gemier, V.E. Meierhold, E.B. Vahtangov, A.I. Tairov, A.G. Bragaglia, L. Jessner, E. Piscator, E.F. Burian, A. Artaud etc. După cel de-al doilea război mondial, rolul r. ca factor determinant al artei şi imaginii teatrale a crescut şi este ilustrat de animatori ca B. Brecht. N.P. Ohlopkov, G.A. Tovstonogov, J. L. Barrault, Peter Brook, G. Strehler, J. Vilar ş.a. Şcoala românească de r. modernă, iniţiată de 1.1.. Cara¬giale şi dominată vreme de aproape jumătate de secol de activitatea lui P. G u s t î, a fost în perioada interbelică reprezentată de regizori ca Soare Z. Soare, Ion S a v a, V. 1. Popa, G.M. Zamfirescu, I. Maica n, I. Şahighian etc După Eliberare, r., în continuă dezvoltare, este animată deopotrivă de vechea generaţie (Sică Alexandrescu, Val Mugur, Al. Finţi, M. Ghelerter, N. Tompa etc), ca şi de regizori din generaţia mijlocie şi tînără (Liviu Ciulei, Radu Penciulescu, Vlad Mugur, Horia Popescu, Lucian Pintilie, Sorana Coroamă, Lucian Giurchescu, David Esrig, Crin Teodorescu etc). In cinematografie, r. urmăreşte şi coordonează toate etapele realizării filmului, de Ia decuparea subiectului în scenariu regizoral pînă la montajul care gradează ritmul peliculei, inclusiv conducerea actorilor, stabilirea luminilor, a unghiului de luat vederi, a mişcărilor aparatului, a decorurilor, a trucajelor etc. Cei mai importanţi regizori de film au fost: Georges Melies, D.W. Griffith, Mack Sennett, S.M. Eisenstein, V. Pudovkin, A. Dovjenko, G.W. Pabst, John Ford ş.a. Astăzi r. de film e ilustrată de mari creatori, ca: R. Clair, J. Renoir, Orson Welles, William Wyler, L. Visconti, Rossellini, De Sica, F. Fellini, J.A. Bardem, Kalatozov, M. Romm, G.N. Ciuhrai ş.a în vechea cinematografie românească s-au distins în arta regiei de film Ion Şahighian, Jean Mihail, Jean Georgescu ş.a. După Eliberare, alături de unu dintre realizatorii mai vechi, SE afirmă personalităţi regizorale din generaţia mai tînără, ca V. Iliu, LIVIU Ciulei, I. Popescu-Gopo, Mircea Drăgan, Mihai Iacob ş.a.