regenerare (lat. re- „din nou” şi genus „soi, neam”) 1. (BIOL.) Proprietate a unui organism de a-şi reface integritatea atunci cînd aceasta este lezată. R. reprezintă o proprietate fundamentală de autoreproducere a materiei vii şi are o mare importanţă în cicatrizarea rănilor, în chirurgia plastică, precum şi în fitotehme, în horticultura etc în unele cazuri, organismele pot regenera organe întregi (ex. r. membrelor de triton); în alte cazuri, un organism se poate regenera în întregime din părţi izolate (ex. r. hidrei). 2. (TEHN., CHIM.) Readucere în condiţii de folosire a unor produse uzate, prin procedee care refac în parte sau în întregime proprietăţile lor iniţiale (ex. r. uleiurilor, a catalizatorilor, a cauciucului, a schimbătorilor de ioni etc. ). 3. (METAL.) Tratament termic făcut cu scopul de a transforma o structură grosolană în structură fină. V. şi normalizare; recoacere de normalizare.