refulare 1. (PSIH.) Alungarea din conştiinţă a unor dorinţe, motivaţii sau idei care au un caracter penibil, care contrazic tendinţele persoanei sau normele morale. Noţiunea de r. a fost introdusă de S. Freud, care afirmă că dorinţele sau ideile refulate continuă să acţioneze din preconştient (sub-conştient), manifestîndu-se sub o formă deghizată mai ales în cursul viselor sau in unele tulburări psihice. Freud a extins in mod neîntemeiat sfera de acţiune a r. şi a exagerat importanţa r. dorinţelor sexuale. El consideră, de pildă, că toate nevrozele se nasc datorită refulărilor, datînd cel mai adesea din copilărie, că orice uitare este rezultatul unei I. etc. 2. (TEHN.) a) împingere a unui fluid (lichid sau gaz) într-o conductă sau în atmosferă prin presiunea exercitată asupra lui cu ajutorul unei pompe, b) Operaţie de prelucrare la cald (ex. forjare) sau la rece a pieselor din metal prin batere cu ciocanul sau prin presare la unul dintre capete, cu scopul de a schimba, parţial sau total, forma pieselor, respectiv dimensiunile transversale (ex. r. capetelor de bielă, r. capetelor de cuie sau de şuruburi etc).