Reforma, mişcare social-politică cu caracter anticatolic şi antifeudal, manifestată pe plan religios, în epoca Renaşterii (sec. XV —XVI), generată de ascensiunea burgheziei şi de ascuţirea contradicţiilor sociale. Prin situaţia ei de mare stăpîn feudal şi de putere secu¬lară, biserica romano-catolică şi-a atras adversitatea ţărănimii exploatate prin dijma ecleziastică, a orăşenimii nemulţumite de privilegiile clerului, a nobilimii interesate în secularizarea averilor bisericii şi a cercurilor umaniste, dornice să elibereze cugetarea de sub supravegherea severă a autorităţilor ecleziastice. Ideologii R. au afirmat principiul mîntuirii prin credinţă, au respins rolul decisiv atribuit bisericii prin administrarea „tainelor”, au declarat Biblia drept singurul izvor al adevărurilor credinţei, au cerut secularizarea averilor clerului şi au militat pentru introducerea limbilor naţionale în serviciile de cult, traducînd Biblia. Cele dintîi manifestări ale R. au avut loc în Anglia (J. Wyclif) şi Cehia (J. Hus), în sec. al XlV-lea şi la începutul sec. al XV-lea. R. s-a dezvoltat în sec. al XVI-lea, şi din Germania, care devenise centrul ei, s-a răspîndit în cea mai mare parte a Europei. în cadrul R.se disting trei curente: burghez, reprezentat de M. Luther, J. Calvin şi U. Zwingli, care urmărea, prin simplificarea ierarhiei şi a cultului, adaptarea bisericii la interesele burgheze; popular, reprezentat de T. Miinzer, care exprima tendinţele egalitariste ale raselor; nobiliar, care exprima interesele nobilimii de secularizare a averilor bisericeşti. In urman R ., puterea şi autoritatea bisericii catolice au fost zdruncinate şi au apărut bisericile protestante. V. şi protestantism.