redută (fr. redoute, din lat. reductus „loc retras, izolat”; MILIT.), lucrare de campanie de formă poligonală, pregătită pentru apărarea circulară şi care constituia ultimul punct de sprijin al fortificaţiei în cadrul poziţiilor fortificate. Redutele au apărut în sec. al XVI-lea, fiind folosite în mare măsură în sec. XVII—XIX. Au încetat să fie întrebuinţate la începutul primului război mondial, din cauza marii vulnerabilităţi faţă de focul artileriei moderne.