redundanţă (redondanţă) (lat. redundantia „abundenţă excesivă, exces”) 1 .(LINGV.)Surplus de comunicare care asigură exactitatea transmiterii ei. R. gramaticală este impusă de sistemul fiecărei limbi. Astfel, în limba română se folosesc adesea mai multe elemente pentru marcarea pluralului (ex. seminţe faţă de sg. săminţă; aici forma de pl., pe lîngă terminaţia e faţade ă a sg., are şi i în temă faţă de a de la sg.). în cursul istoriei limbilor se renunţă uneori la anumite trăsături redundante. 2. (STIL.) Defect stilistic constînd în abundenţa inutilă a expresiilor, a cuvintelor sau a imaginilor în formularea unei idei. Uneori r. poate fi folosită intenţionat de scriitori pentru a sublinia o situaţie obiectivă sau un caracter. 3. (TELEC.) Exces de semnale faţă de strictul necesar pentru transmiterea unei anumite cantităţi de informaţie. R. este prezentă în toate semnalele utilizate în telecomunicaţii, din cauza imperfecţiunii actuale a sistemelor de transmisiune, ceea ce determină o anumită risipă de energie şi de dispozitive tehnice. Ea este utilă cînd excesul de semnale peste strictul necesar pe care-1 reprezintă este introdus în scopul protejării transmisiunii contra perturbaţiilor.