reacţie nucleară (FIZ.), fenomen care constă în ciocnirea a două sau mai multe nuclee atomice (sau constituenţi ai acestora), în urma căreia, datorită interacţiunii cauzate cu precădere de forţele nucleare, se pro¬duc unul sau mai multe nuclee atomice (sau constituenţi ai lor). Ciocnirea particulelor iniţiale poate duce fie la o împrăştiere elastică sau inelastică a lor (modificîndu-se numai impulsul, respectiv impulsul şi energia particulelor), fie la o r.n. propriu-zisă, în urma căreia se schimbă nu numai impulsul şi energia, dar şi natura (eventual numărul) particulelor care intră în reacţie. Astfel, prin r.n. se poate face transmutaţia elementelor şi se pot obţine izotopi care nu există în natură sau chiar elemente noi (transuranice). Cel mai adesea, r.n. sînt realizate prin bombardarea nucleelor imobile cu neutroni, cu nuclee sau cu particule accelerate (particule a, deuteroni, protoni etc). Izbind nucleul, particula incidenţă poate provoca diferite fenomene: smulgerea unei particule din nucleu, captarea particulei incidente urmată (sau neurmată) de expulzarea dm nucleu a altei particule, fisiunea nucleului în cîteva fragmente etc. Deoarece r.n. constituie fenomene deosebit de complexe, explicarea lor se face cu ajutorul unor modele intuitive simplificate, numite mecanisme de reacţie. 1 oate r.n. respectă anumite legi de conservare, unele mărimi fizice globale avînd în starea finală aceeaşi valoare ca în starea initiala (ex. energia, numărul de masă, sarcina electrică, impulsul, momentul cinetic etc); există însă legi de conservare respectate numai de unele r.n. (ex. legea conservării spinului izotopic). Spre deosebire de reacţiile chimice, care se desfăşoară la nivelul învelişului electronic al atomilor, r.n. se petrec la nivelul nucleelor atomi¬or. Ca urmare, este mult mai mare energia implicată într-o r.n. (v. şi e n e r g i e). Din punct de vedere energetic, cele mai importante r.n. sînt fisiunea nucleară şi fuziunea nucleară.