reabilitare (DR.), repunere a unei persoane, care a suferit o condamnare penală, în folosinţa drepturilor de care era lipsită din cauza existenţei acelei condamnări. Potrivit legislaţiei române, r. se acordă pentru buna conduită pe care condamnatul a avut-o într-un anumit interval de timp stabilit de lege după executarea sau stingerea pedepsei ce î se aplicase. — R. de drept, reabilitare care are loc automat prin scurgerea intervalului de timp cerut de lege, înăuntrul căruia condamnatul nu a mai săvîrşit vreo infracţiune. — R.judiciară, reabilitare care se acordă de către instanţa judecătorească, în condiţiile prevăzute de lege.