războiul de 100 de ani, conflict armat între Anglia şi Franţa ca urmare a luptei dintre acestea pentru teritoriile din Franţa, stăpînite de dinastia engleză de la mijlocul sec. al Xll-lea şi pentru Flandra. Considerat ca cel mai îndelungat război din istorie, el a durat, cu întreruperi, peste o sută de ani (1337—1453). La început, succesul în război a fost de partea Angliei, care a obţinut victorii importante asupra trupelor franceze în două bătălii (Crecy, 1346, şi Poitiers, 1356) şi a ocupat o mare parte a teritoriului Franţei. în deceniul al optulea al sec. al XlV-lea francezii au reuşit să recucerească aproape toate teritoriile, dar după bătălia de la Azincourt (1415) au pierdut nordul Franţei şi Parisul. în cursul războiului popular (1429), condus de Ioana d’A r c, feudalii englezi au pierdut toate posesiunile de pe teritoriul Franţei, cu excepţia portului Calais, care a rămas în stăpînirea Angliei pînă în 1558. Flandra a reuşit să evite atît cucerirea franceză, cît şi pe cea engleză. R. de 100 de ani a constituit o etapă importantă în crearea statului centralizat francez.