Rafael, Sanzio (Raffaello Sanzio sau Santi), (1483 — 1520), pictor italian, reprezentant de frunte al apogeului Renaşterii. Fiu al pictorului Giovanni Santi din Urbino, R. a fost elevul lui Pietro Perugino, care l-a influenţat prin viziunea calmă a peisajelor sale întinse şi prin graţia melancolică a figurilor („Logodna Fecioarei”, 1504). Formaţia artistică a lui R. s-a desăvîrşit pe lîngă Pinturicchio, dar mai ales prin studiul lucrărilor marilor maeştri florentini (Leonardo da Vinci şi Michelangelo). care l-au ajutat să depăşească limitele şcolii umbriene. Din această perioadă datează portrete, picturi de altar şi unele dintre primele madone cu pruncul, interpretate ca scene de gen, care s-au bucurat de o mare popularitate, datorită atît reprezentării delicate a idealului contemporan de frumuseţe feminină, cît şi atmosferei de veselie senină, primăvăratică („Madona cu sticletele”, „Frumoasa grădinărită”, 1507). Chemat în 1508 la Roma de papa Iuliu al II-lea, R. a ajuns repede celebru şi a condus principalele lucrări de artă (ansamblul picturilor murale din încăperile apartamentului papal de la Vatican). Intr-una din ele, şi anume în Stanza de la Signatura, prin compoziţia „Şcoala din Atena”, R. a adus un omagiu gîndirii omeneşti, filozofiei şi ştiinţei din antichitate şi pînă în Renaştere. Organizarea echilibrată, simţul proporţiilor si ritmurile armonioase care organizează compoziţia, arta figurării unui spaţiu amplu şi de o excepţională adîncime, culorile luminoase inspiră o încredere fermă în forţele omului. In desen domină curbele line, care evită contrastele cu efect dramatic. O altă compoziţie de la Vatican este „Missa din Bolsena” (1512), caracterizată prin tonuri calde şi prin bogăţie cromatică, precum şi printr-o marcare viguroasă a formelor care conferă figurilor o deosebită forţă expresivă. Solicitat de papa Leon al X-lea, R. a devenit principalul realizator al proiectelor artistice ale acestuia. R. a folosit numeroşi elevi pentru realizarea unora dintre lucrările sale. Printre acestea se numără ansamblul decorativ al loggiei Vaticanului, care cuprinde scene din „Vechiul testament” („Biblia” lui Rafael), şi remarcabile motive ornamentale adaptate arhitecturii contemporane a sec. al XVI-lea, asemănătoare cu cele din catacombele Romei antice. Decorarea Vilei Farnesina cu picturi mitologice („Triumful Galateii”) a constituit un model pentru decoraţiile de curte ulterioare. Cartoanele sale pentru tapiseriile destinate Capelei Sixtine (1526), ţesute la Bruxelles şi ilustrînd faptele apostolilor, sînt exemple de subordonare a tapiseriei sec. al XVI-lea picturii murale. în pictura de şevalet, R. a continuat seria madonelor celebre prin graţie şi prin ingenuitate („Madona Sixtină”, circa 1516) şi a realizat numeroase portrete, opere realiste, semnificative pentru pictura sec. al XVI-lea prin caracterizarea complexă a personalităţii modelelor (portretul papii Iuliu al II-lea, 1511; portretul papii Leon al X-lea, 1519; portretul lui Baldassare Castiglione). Ca arhitect, R. a condus, după moartea lui B r a m a n t e, lucrările bisericii Sf. Petru şi a conceput planurile unor construcţii realizate de elevii săi (Vila Madama de lîngă Roma).R. a întruchipat pe deplin idealurile despre umanitate şi artă din epoca Renaşterii tîrzii. Meritul său nu este acela de a fi fost un deschizător de drumuri, ca Leonardo da Vinci, ci de a fi exprimat plastic echilibrul, armonia, seninătatea olimpiană ca aspiraţii ale timpului său. Urmărirea frumosului ideal, absolut, în afara conflictelor dramatice, a fost preluată formal de urmaşii săi, care au creat însă o artă manieristă mai convenţională, mgi academică.