radical 1. (MAT.) a) Subst. Simbolul matematic √ care indică operaţia de extragere a rădăcinii de ordinul n dintr-un număr dat. Pentru n= 2, simbolul ²√ se mai scrie prescurtat √. — R. nilpotent al unui inel comutativ, mulţimea elementelor x ale unui inel comutativ, pentru care există un număr natural n, astfel încît xn=0. b) Adj. Axă radicală a două cercuri, locul geometric al punctelor care au puteri egale faţă de două cercuri date. — Plan radical a două sfere, locul geometric al punctelor din spaţiu care au aceeaşi putere faţă de două sfere date. 2. (CHIM.) Grupare de atomi ai unei molecule, neutră din punct de vedere electric, care are una sau mai multe valenţe nesatisfăcute şi care se comportă în reacţiile chimice ca un element unic. In moleculele substanţelor organice, r. este legat de o grupare funcţională. Poate , fi obţinut în stare liberă prin descompunerea fotochimică sau termică a moleculelor şi prin transfer de electroni. In acest caz, r. are proprietăţi fizice speciale (paramagnetism, culoare) şi este foarte reactiv, avînd unul sau mai mulţi electroni de valenţă necuplaţi (ex. metil—CH3, etil—C2Hs, propil—C3H7, fenil — C6H5etc). 3. (LINGV.) V. rădăcină.